WhatsApp ar putea să dispară din Marea Britanie

Data actualizării: Data publicării:
WhatsApp telefon
WhatsApp ar putea să dispară din Marea Britanie. Foto: Profimedia

Guvernul Marii Britanii riscă să intre într-o confruntare cu WhatsApp, care ar putea duce la dispariția aplicației de mesagerie din Marea Britanie, iar opțiunile pentru o soluție amiabilă sunt puține, scrie The Guardian.

Disputa a fost declanșată de un proiect de lege privind siguranța online din Marea Britanie. Mai bine de patru ani în pregătire, cu opt secretari de stat și cinci prim-miniștri implicați în redactarea sa, proiectul de lege, care progresează prin Camera Lorzilor, are peste 250 de pagini. Numai cuprinsul său se întinde pe 10 pagini.

Conform proiectului de lege, agenția guvernamentală Ofcom va putea impune anumite reguli rețelelor sociale, precum folosirea tehnologiei pentru a combate terorismul sau abuzul sexual asupra copiilor. Amenzile vor ajunge până la 10% din cifra de afaceri globală pentru acele servicii care nu sunt conforme. Companiile vor fi nevoite să depună „cele mai bune eforturi” pentru a dezvolta sau a procura tehnologie în acest sens.

Însă pentru aplicațiile de mesagerie care își asigură datele utilizatorilor cu „criptare end-to-end” (E2EE) nu este posibil, din punct de vedere tehnologic, să le fie citite mesajele fără a încălca, în mod fundamental, promisiunile față de utilizatori. Este un pas pe care reprezentanții WhatsApp avertizează că nu îl vor face.

„Proiectul de lege nu oferă o protecție explicită pentru criptare”, a spus o coaliție de furnizori, inclusiv liderii de piață WhatsApp și Signal, într-o scrisoare deschisă luna trecută. Dacă legea va fi implementată, scopul criptării end-to-end ar fi cu totul anulat, iar confidențialitatea tuturor utilizatorilor, compromisă, spun aceștia.

„Nouăzeci și opt la sută dintre utilizatorii noștri se află în afara Regatului Unit. Ar fi o alegere ciudată pentru noi să reducem securitatea produsului într-un mod care să-i afecteze pe ceilalți 98% dintre utilizatori”, a declarat șeful WhatsApp, Will Cathcart, pentru The Guardian, în martie.

Legiuitorii au cerut guvernului să ia în serios preocupările. „Au un sistem care funcționează pentru miliarde de oameni din întreaga lume. O piață relativ mică, cum ar fi Marea Britanie, nu este ceva pentru care și-ar compromite miliardele de utilizatori de pretutindeni”, a declarat Claire Fox Camerei Lorzilor săptămâna trecută.

„Susținem criptarea puternică, dar aceasta nu poate fi în prețul siguranței publice. Companiile tehnologice au datoria morală de a se asigura că nu închid ochii la nivelurile fără precedent de abuz sexual asupra copiilor, de pe platformele lor. Proiectul de lege privind siguranța online nu reprezintă, în niciun caz, o interdicție a criptării end-to-end și nici nu va necesita servicii pentru a slăbi criptarea”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.

 

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
SRI, mesaj viral pe Facebook, de Ziua Copilului: „Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?”
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...