Schimbările climatice întreţin şi alimentează bolile infecţioase (studiu)

Data publicării:
oras poluat
Studii recente au dezvăluit consecinţe complexe ale schimbărilor climatice. Foto: Shutterstock

Planeta noastră - devenită mai caldă, mai poluată şi mai neospitalieră - s-a schimbat sub efectele activităţii umane şi, în acest mediu nou, bolile infecţioase proliferează, informează AFP.

Studii recente au dezvăluit consecinţe complexe ale schimbărilor climatice provocate de activităţile antropice, cu răspândirea unor boli şi cu noi moduri de transmitere pentru altele.

Această situaţie este întâlnită mai ales în cazul speciilor de vectori, cum ar fi ţânţarii, care prosperă într-un climat mai umed, cu temperaturi mai ridicate, şi al animalelor purtătoare de boli, care se apropie de oameni pe măsură ce habitatul lor dispare.

Scăderea biodiversităţii pare să joace un rol important în răspândirea bolilor, potrivit unui studiu publicat săptămâna aceasta în revista ştiinţifică Nature.

Aproape 3.000 de baze de date folosite în cercetări anterioare au fost analizate pentru a descoperi modul în care scăderea biodiversităţii, schimbările climatice, poluarea, distrugerea sau modificarea habitatelor şi introducerea de noi specii afectează dezvoltarea bolilor infecţioase la oameni, animale şi plante.

Degradarea biodiversităţii a fost identificată ca fiind principalul factor, urmată de schimbările climatice şi de introducerea de noi specii, notează AFP, citată de Agerpres.

Paraziţii vizează speciile care sunt prezente în masă şi, prin urmare, oferă mai multe gazde potenţiale, a subliniat Jason Rohr, unul dintre autorii studiului, care este profesor de biologie la Universitatea Notre Dame din statul american Indiana.

Iar speciile cu populaţii mai mari sunt mai predispuse „să se dedice creşterii, reproducerii şi înmulţirii lor în detrimentul apărării împotriva paraziţilor”, a explicat el pentru AFP.

Pe de altă parte, speciile mai rare şi mai rezistente sunt mai vulnerabile la declinul biodiversităţii, ceea ce se traduce printr-o proporţie mai mare de specii abundente care sunt sensibile la paraziţi, a explicat cercetătorul american.

„Dacă există mai multe generaţii de paraziţi sau de vectori, atunci pot apărea mai multe boli”, a rezumat Jason Rohr.

Consecinţe inegale

Cu toate acestea, amprenta umană asupra planetei noastre a crescut şi mai mult aceste riscuri.

În unele cazuri, pierderea sau schimbarea habitatului a fost asociată cu un declin al bolilor, în special datorită progreselor care au apărut odată cu urbanizarea, cum ar fi apa curentă şi canalizarea.

Iar consecinţele schimbărilor climatice nu sunt aceleaşi peste tot.

În regiunile tropicale, clima mai caldă şi mai umedă duce la o explozie a cazurilor de febră denga. Însă în Africa, condiţii mai secetoase ar putea contribui la stoparea răspândirii malariei.

Un studiu publicat în această săptămână în revista Science a modelat interacţiunile dintre schimbările climatice, precipitaţiile şi procesele hidrologice, cum ar fi evaporarea şi viteza cu care apa pătrunde în sol.

Această cercetare prezice o reducere mai mare a zonelor favorabile transmiterii bolilor decât cea prevăzută de analizele bazate doar pe precipitaţii.

Studiul sugerează că sezonul de transmitere a malariei ar putea fi cu patru luni mai scurt în unele regiuni ale Africii în raport cu estimările anterioare.

Totuşi, aceste observaţii nu reprezintă neapărat veşti bune, a temperat Mark Smith, profesor asociat de cercetare în domeniul hidrologiei la Universitatea din Leeds şi autor principal al studiului.

„Zonele favorabile răspândirii malariei se vor schimba”, a declarat el pentru AFP.

Şi se aşteaptă ca populaţia să crească rapid în regiunile în care malaria este încă răspândită sau în care va deveni transmisibilă, ceea ce va creşte incidenţa bolii.

Condiţiile care sunt prea dure pentru malarie pot fi, de asemenea, prea dure pentru oameni, luând ca exemplu disponibilitatea apei, a avertizat Mark Smith.

Bolile şi clima, aceeaşi luptă

Legăturile dintre climă şi bolile infecţioase sugerează totuşi că modelarea climatică poate ajuta la anticiparea epidemiilor.

Temperaturile locale şi previziunile privind precipitaţiile sunt deja folosite pentru a prezice creşterea numărului de cazuri de febră denga, dar ele oferă doar informaţii pe termen scurt şi nu sunt întotdeauna fiabile.

Indicele bazinului Oceanului Indian (IOBW), care măsoară media anomaliilor de temperatură la suprafaţa apei, ar putea fi o alternativă.

Un alt studiu publicat săptămâna aceasta în revista Science relevă o corelaţie strânsă între fluctuaţiile IOBW şi epidemiile de febră denga atât în emisfera sudică, cât şi în cea nordică.

Deoarece studiul a fost retrospectiv, potenţialul predictiv al IOBW nu a fost dovedit, dar monitorizarea acestui indice ar putea ajuta autorităţile din multe ţări să fie mai bine pregătite.

În orice caz, combaterea bolilor infecţioase înseamnă combaterea schimbărilor climatice, a rezumat Jason Rohr. 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...