Maia Sandu vrea ca Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană până în 2030: „Dorinţele mele sunt foarte ambiţioase”

Data publicării:
maia sandu
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Foto: Profimedia Images

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, şi-a exprimat speranţa ca ţara sa să adere la Uniunea Europeană până în 2030.

„Dorinţele mele sunt foarte ambiţioase”, a spus Maia Sandu joi, în declaraţii transmise pe postul public de televiziune Moldova-1.

„Cred că trebuie să devenim membri ai Uniunii Europene până la sfârşitul acestui deceniu”, a mai adăugat ea.

UE a acceptat candidatura la aderare a Republicii Moldova în luna iunie, când a acorda acelaşi statut şi Ucrainei. Decizia a fost un triumf diplomatic pentru Maia Sandu, care conduce una din cele mai sărace ţări din Europa, care se confruntă cu numeroase probleme economice, notează Reuters, potrivit Agerpres.

Intrarea în UE implică un proces lung şi complex de aliniere a legislaţiei la cea europeană, dar Dumitru Alaiba, noul ministru al Economiei, a declarat luna aceasta pentru Reuters că elaborează un plan de reforme pe termen lung şi va reduce birocraţia pentru a pune bazele unei economii favorabile afacerilor şi pentru a accelera aderarea la UE. El a spus că priorităţile sale vor include dereglementarea economiei şi revizuirea unui sistem fiscal greoi care a descurajat investitorii, a permis extinderea corupţiei şi a redus veniturile.

România furnizează energie electrică

Republica Moldova se străduieşte să îşi scadă dependenţa de gazul rusesc pe măsură ce se confruntă cu întreruperi de curent cauzate parţial de atacurile Moscovei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Se confruntă, de asemenea, cu proteste faţă de creşterea inflaţiei.

Miercuri, compania de stat din Republica Moldova, Energocom, a anunţat un acord cu Nuclearelectrica din România pentru furnizarea de energie electrică care să acopere 80% din cantitatea anticipată ca deficientă în ianuarie 2023.

Producătorii români de energie au primit permisiunea de a vinde energie electrică Republicii Moldova la preţul plafonat de 450 de lei/MWh.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Blake Lively a atras toate privirile într-o rochie transparentă, realizată doar din perle. Actrița, fabuloasă...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...