Un român care era așteptat acasă, de familie, era de fapt de 13 ani într-o morgă din Valencia. Povestea tristă a lui Dumitru

Data actualizării: Data publicării:
morga
Proprietara unei firme de pompe funebre și mama ei au vândut părți din sute de cadavre disecate. FOTO: Getty Images

Un român a fost, în sfârșit, înmormântat, după ce a stat mai bine de 13 ani într-un frigider al Institutului de Medicină Legală din Valencia. În tot acest timp, anchetatorii spanioli au încercat să identifice cadavrul descoperit într-o râpă de niște copii, pe data de 1 noiembrie 2007.

Dumitru Ionescu avea 53 de ani când a decedat, cu aproximativ 2 luni înainte de a-i fi găsit cadavrul. A fost identificat acum, în urma comparării ADN-ului lui cu cel al fiicei sale din România, potrivit El Periodico.

Cazul bărbatul este unul foarte trist, dincolo de faptul că a murit. Familia rămasă în țară l-a dat dispărut abia în 2019. Rudele, care îl așteptau totuși acasă, au spus că au crezut că el este în Spania, stabilit în Valencia, și că își vede liniștit de viață.

În 2019, Dumitru a fost căutat în Valencia de un membru al familiei, care a aflat atunci că nimeni de aici nu mai știa nimic de el de peste un deceniu. Atunci i-a fost anunțată dispariția. Au fost făcute teste ADN care au fost comparate cu cele din baza de date a autorităților spaniole, stabilindu-se că dispărutul era la IML, în Valencia.

În 2007, după descoperirea cadavrului necunoscut, anchetatorii spanioli au prelevat probe ADN și au încercat să-l identifice, însă fără niciun rezultat timp de 13 ani. Au stabilit atunci că bărbatul murise din cauze naturale.

La sfârșitul lunii trecute, rămășițele lui Dumitru Ionescu au fost predate familiei, după ce au stat 13 ani la morgă. Bărbatul a fost înmormântat într-un cimitir din Valencia.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...