Un cuplu și-a expediat din greșeală pisica într-un colet de retur. Animalul a ajuns acasă șase zile mai târziu

Data actualizării: Data publicării:
pisica intr-o cutie
Pisica a ajuns acasă șase zile mai târziu. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Un cuplu din Utah și-a expediat din greșeală pisica de companie într-un colet de retur pentru Amazon, relatează Business Insider. Animalul, rămas prins în cutie fără mâncare sau apă timp de șase zile, a fost salvat de un angajat al companiei.

Pisica, pe nume Galena, a fost descoperită în cele din urmă în siguranță în California, a anunțat postul de televiziune KSL-TV din Utah.

Carrie Clark, unul dintre proprietarii pisicii, a observat că animalul de companie dispăruse pe 10 aprilie, a relatat postul de televiziune.

Timp de aproape o săptămână, Carrie, împreună cu familia și prietenii săi, au căutat în toată casa și au lipit afișe prin oraș în speranța de a găsi pisica, a relatat KSL-TV. „Anxietatea și stresul de a nu ști ce s-a întâmplat cu ea au fost chinuitoare”, a declarat ea.

Carrie a primit apoi un SMS prin care era anunțată că Galena a fost scanată pentru microcip, iar mai târziu, în aceeași zi, a primit un telefon de la un veterinar din California.

„Nu am crezut-o la început și am crezut că este o glumă”, a declarat Clark pentru KSL-TV, pentru că distanța între Utah și California este de câteva sute de kilometri. 

Veterinarul i-a spus lui Carrie că pisica a fost găsită în interiorul unui colet de retur pentru Amazon, alături de cinci perechi de cizme cu vârf de oțel.

„Am alergat să-i spun soțului meu că a fost găsită Galena. Am fost șocată când am realizat că pisica trebuie să fi sărit într-o cutie supradimensionată pe care am expediat-o miercurea precedentă”, a spus ea.

Cum a fost salvată Galena

KSL-TV a relatat că pisica a fost salvată din cutie, după șase zile fără mâncare sau apă, de către un angajat Amazon care a găsit-o într-un depozit și a dus-o la veterinar.

Carrie și soțul ei au zburat apoi în California pentru a recupera pisica.

„A fost o reîntâlnire uimitoare! Galena a încetat instantaneu să mai tremure și s-a relaxat în brațele mele când am apucat să o țin din nou”, a declarat Carrie. „În ciuda faptului că era mai slabă și puțin deshidratată, analizele de sânge au fost complet normale și era complet nevătămată!”

Carrie a spus că speră ca povestea să îi inspire pe toți proprietarii de animale de companie să își microcipeze animalele de companie.

Asociația americană de medicină veterinară spune că o treime dintre animalele de companie se vor pierde la un moment dat în viață, dar cele care au microcipuri au șanse mult mai mari de a fi recuperate de stăpânii lor.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita