Trei frați din România, arestați în Spania pentru crimă. De ce au acoperit cu ulei trupul victimei

Data publicării:
politie spania
Foto: Guliver/GettyImages

Trei frați din România au fost arestați în Spania pentru crimă, fiind acuzați că la începutul acestui an l-au ucis în bătaie pe Manolo Tamarit Llopis, un bătrân de 92 de ani. Acesta a fost descoperit în locuința lui din orașul Albal, desfigurat în bătaie, cu mai multe coaste rupte și trupul acoperit cu ulei.

Cei trei frați din România au fost duși, miercuri, în fața instanței de judecată, potrivit lasprovincias.es.

Bătrânul a fost găsit mort în casă de către nepoata lui, care a anunțat autoritățile. Anchetatorii au stabilit că bătrânul a fost ucis în bătaie, iar agresorii erau, cel mai probabil, cunoscuți, pentru că ușa de la intrare în locuință nu fusese forțată.

Trupul bătrânului fusese acoperit cu ulei, iar criminaliștii au ajuns la concluzia că agresorii au vrut să-și acopere amprentele în felul acesta.

După nouă luni de anchetă, s-a ajuns la cei trei români. Potrivit probelor adunate, cel mai mare dintre frați se prostitua, iar bătrânul era clientul lui fidel. Însă bătrânul l-a plătit pentru sex și pe cel mai mic dintre frați, lucru care l-a înfuriat pe primul. Ca să rezolve problema, a decis să-o omoare pe bătrân. Ceilalți doi frați l-au ajutat să-și acopere urmele și au fost arestați pentru complicitate la crimă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Blake Lively a atras toate privirile într-o rochie transparentă, realizată doar din perle. Actrița, fabuloasă...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...