Riscant | Relaxarea regulilor pentru băncile americane, pe agenda lui Trump

Data actualizării: Data publicării:
Trump Returns to the White House
Foto: Guliver/GettyImages

Statele Unite vor să relaxeze regulile pentru marile bănci americane impuse în urma crizei financiare din 2008. Autorităţile federale de reglementare a băncilor din America intenţionează să renunţe la o regulă post-criză care vizează reducerea comportamentului riscant de pe Wall Street.

Este vorba despre regula Volcker, piatra de temelie a legii din 2010 care a fost adoptată după criza financiară pentru a opri tranzacţiile riscante. Adică regula a împiedicat băncile să facă pariuri nesigure cu banii deponenţilor, ceea ce a născut revolte pe Wall Street.

Acum, marile bănci, încurajate de agenda de dereglementare a președintelui Trump și de un climat politic mai favorabil, au început să preseze schimbarea mai multor reguli post-criză, inclusiv regula Volcker. Schimbarea, care este acum în dezbatere, ar oferi băncilor americane o mai mare libertate în propriile pariuri, activităţi care pot fi extrem de profitabile, dar în acelaşi timp, le vor face mai vulnerabile la pierderi.

Potrivit publicaţiei The New York Times, autorităţile de reglementare au declarat că intenţia principală a Regulamentului Volcker ar rămâne intactă şi că băncile nu se vor putea întoarce în zilele sălbatice ale marilor tranzacţii, când comercianţii au făcut pariuri mari cu banii băncilor şi au pierdut sume uriaşe.

Acum băncile trebuie să demonstreze că fiecare tranzacţie serveşte un scop clar şi nu este doar un pariu speculativ.

În caz contrar, modificarea regulementului nu ar însemna decât că Statele Unite aruncă seminţe pentru o nouă criză economică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Blake Lively a atras toate privirile într-o rochie transparentă, realizată doar din perle. Actrița, fabuloasă...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...