Revista National Geographic a concediat toți redactorii din echipa editorială

Data publicării:
Revista National Geographic restructurari masive
National Geographic a concediat ultimii 19 redactori. FOTO: Profimedia

Revista National Geographic, una dintre cele mai apreciate și premiate publicații, cu o vechime în presa scrisă de peste 100 de ani, și-a concediat săptămâna aceasta ultimii redactori din echipă, potrivit declarațiilor unor angajați care au plecat, citați de CNN. În următoarea perioadă se vor ocupa de revistă doar editori și freelanceri.

În total, au fost concediaţi 19 angajaţi cu atribuţii redacţionale, inclusiv micul departament audio al revistei, transmite DPA. Angajaţii au fost anunţaţi în aprilie în legătură cu această măsură, arată The Washington Post. Disponibilizările sunt cele mai recente dintr-o serie de reduceri de personal operate în acest an în cadrul publicaţiilor din domeniul tehnologic şi media.

Redactorii de la National Geographic au împărtăşit vestea pe Twitter, rememorând timpul minunat petrecut alături de echipa revistei.

''Noul număr din National Geographic a sosit şi include cel mai recent articol al meu - cel de-al 16-lea şi ultimul ca redactor senior'', a scris Craig Welch, ale cărui articole premiate au fost prezente deseori pe coperta revistei americane şi au scos la lumină probleme urgente de mediu. ''NatGeo îi disponibilizează pe toţi redactorii. Am fost atât de norocos. Am avut şansa să lucrez alături de jurnalişti incredibili şi să spun poveşti importante, globale. A fost o onoare'', a adăugat el.

''National Geographic disponibilizează echipa sa de redactori, din care fac parte şi eu. Au fost cinci ani minunaţi - o onoare şi o bucurie. Sunt foarte mândru de munca pe care colegii mei şi cu mine am făcut-o aici'', a continuat Craig Welch într-un mesaj publicat pe Twitter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

National Geographic, care avea peste 1,7 milioane de abonați la sfârșitul anului 2022, va continua să publice lunar, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al revistei pentru CNN într-o declarație.

"Concedierile nu vor schimba capacitatea noastră de a face această muncă, ci mai degrabă ne vor oferi mai multă flexibilitate pentru a spune povești diferite și pentru a ajunge la publicul nostru pe platformele pe care acesta petrece timpul", a spus purtătorul de cuvânt al publicației. "Orice insinuare că recentele schimbări vor avea un impact negativ asupra revistei, sau asupra calității relatărilor noastre, este pur și simplu incorectă", a întărit acesta.

Aflată din 2019 în proprietatea grupului Walt Disney, revista National Geographic, care a fost înfiinţată în urmă cu 135 de ani, a trecut prin mai multe serii de reduceri de personal în ultimii ani, inclusiv concedierea fără precedent a şase editori principali în septembrie anul trecut, a relatat The Washington Post.

Fondată de National Geographic Society (care a rămas partener minoritar) în 1888, revista americană a fost vândută către 21st Century Fox în 2015. Disney a obţinut o participaţie majoritară după ce a cumpărat conglomeratul 21st Century Fox, controlat de Rupert Murdoch, contra sumei de 71 de miliarde de dolari în 2019, potrivit The Washington Post. Înainte de achiziţia Fox, compania mamă a revistei a concediat 200 de angajaţi, echivalentul a 9% din personal.

Revista National Geographic, care publică articole şi fotografii documentate şi pregătite luni întregi, a avut 12 milioane de abonaţi în Statele Unite în perioada sa de glorie din anii 1980 şi alte câteva milioane de abonaţi în alte părţi ale lumii. La finalul anului 2022, publicaţia avea mai puţin de 2 milioane de abonaţi în Statele Unite.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Blake Lively a atras toate privirile într-o rochie transparentă, realizată doar din perle. Actrița, fabuloasă...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...