ANRE a amendat 3 furnizori de energie cu 1% din cifra de afaceri. Burduja: „Un semnal pentru întreaga piață”

Data publicării:
contor gaze cu afisaj metri cubi consumati
Foto: Profimedia

ANRE anunță că a sacționat 5 producători de energie. Trei dintrea ceștia au fost amendați cu 1% din cifra de afaceri, iar doi au primit avertisment scris. Este un semnal pentru întreaga piață, spune ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Unul dintre producători a primit o amendă de 14,4 milioane de lei, al doilea de cu 1,4 milioane de lei, iar al treilea - 2,3 milioane de lei, amenzi reprezentând procent de 1% din cifra de afaceri anuală, potrivit unui comunicat ANRE.

Potrivit Autorității, furnizorii au solicitat și au primit ilegal cantități de curent de la producători mai mari decât consumul clienților finali din portofoliu (cât prevede mecanismul de achiziție centralizată instituit de începutul anului).

Amenzile ar putea fi şi mai mari, în cazul unor abateri repetate, avertizează ANRE.

„Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a spus că amenzile aplicate joi de ANRE sunt „un semnal pentru întreaga piaţă să respecte regulile. Cei care greşesc plătesc un preţ foarte scump”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita