Brokerul de asigurări al Poştei Române intră în faliment

Data publicării:
cutie posta romana
Foto: Inquam Photos / George Calin

Poşta Română Broker de Asigurare (PRBA), compania lansată în 2014 de Poşta Română ca broker propriu de asigurări, intră în faliment prin procedură simplificată, urmând să fie dizolvată, scrie News.ro, citând Profit.ro. 12.000 de factori poştali lucrau ca agenţi de brokeraj pentru compania de asigurări.

PRBA a intrat în procedură de insolvenţă în primăvara anului trecut, fiind admisă o cerere depusă de firma Roel SRL Bucureşti, care a solicitat recuperarea unei creanţe în sumă de 77.671 lei. Decizia magistraţilor a fost atacată atunci cu apel de către broker, controlat integral de Poşta Română.

Acum, lichidatorul judiciar al brokerului Poştei Române va fi Aktiv Lex Insolvenţă SPRL.

Poşta Română a transmis pentru Profit.ro, în primăvara anului 2023, că a formulat cerere de repunere în termen, urmând ca, ulterior deciziei instanţei de judecată, să formuleze un punct de vedere asupra cererii de insolvenţă.

Înfiinţată în 2013, societatea PRBA şi-a început activitatea în octombrie 2014, la o lună după ce a primit autorizaţia de funcţionare de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). La momentul lansării activităţii, reprezentanţii Poştei Române şi fostului Minister al Comunicaţiilor, acţionarul majoritar al operatorului naţional poştal, se arătau încrezători şi optimişti şi spuneau că PRBA va deveni liderul pieţei în următoarele 12 luni.

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...