LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc. Programul agențiilor de sărbători. Sâmbătă, 4 mai, trageri duble cu premii suplimentate

Data publicării:
Bile loto
Aflați numerele norocoase imediat după extragere, începând cu ora 18:35.

Loteria Română a anunțat programul agențiilor de sărbători. Joi nu sunt programate trageri, iar sâmbătă, 4 mai 2024, au loc Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Paști. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 au loc două trageri: o tragere principală și o tragere suplimentară. Pentru cea de-a doua tragere, cea suplimentară, Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri al categoriei I la LOTO 6/49 cu 200.000 de lei, la JOKER cu 100.000 de lei și la LOTO 5/40 cu 50.000 de lei.

Programul agențiilor loto în perioada Sărbătorilor de Paști

  • Miercuri 01.05.2024 – închis
  • Joi 02.05.2024 – deschis – nu au loc trageri
  • Vineri 03.05.2024 – deschis
  • Sâmbătă 04.05.2024 – deschis – Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Paști
  • Duminică 05.05.2024 – închis
  • Luni 06.05.2024 – închis
  • Program de lucru cu publicul Aparatul Central (Plăți premii) 01.05.2024 – 06.05.2024 – închis

Sâmbătă, 4 mai, au loc Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Paști

La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 9,35 milioane de lei (peste 1,88 milioane de euro).

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 2,85 milioane de lei (peste 574.200 de euro), iar la categoria a III-a reportul este de peste 53.300 de lei (peste 10.700 de euro). La Noroc Plus se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 229.500 de lei (peste 46.100 de euro).

La Loto 5/40, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 305.000 de lei (peste 61.200 de euro), iar la categoria a II-a reportul este de peste 60.100 de lei (peste 12.000 de euro). La Super Noroc se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 37.900 de lei.

Premii câștigate la tragerile de duminică

La tragerile loto de duminică, 28 aprilie, Loteria Română a acordat peste 19.700 de câștiguri în valoare totală de peste 5,47 milioane de lei.

La tragerea Loto 6/49 de duminică, 28 aprilie 2024, s-a câștigat premiul de categoria I în valoare de 3.610.326,64 lei (peste 725.000 de euro).

Biletul norocos a fost jucat la agenția 72-054 din București, sectorul 2 și a fost completat cu o variantă simplă la Loto 6/49 și o varianta la Noroc, prețul biletului fiind de 10,50 lei.

Acesta este al treilea câștig de categoria I obținut în acest an la Loto 6/49.

Ultima data, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câștigat în data de 11 aprilie 2024 și a fost în valoare de 9.646.132,64 lei.

La tragerea Joker, s-a câștigat premiul de categoria a II-a în valoare de 434.312,40 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Jimbolia, Jud. Timiș.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri