Ce servicii asigură singurul Compartiment de Primiri Urgențe din sistemul medical privat din țară?

Data actualizării: Data publicării:
26.04.2024_780x440 px_Spitalul Clinic SANADOR_ambulanta noua Articol sustinut de SANADOR

În perioada sărbătorilor suntem tentați să facem excese alimentare și să consumăm mai mult alcool, iar asta poate duce la probleme de sănătate severe, precum pancreatita acută, care necesită tratament prompt într-un spital de urgență. Pentru ca timpul de așteptare să fie cât mai scurt, iar serviciile medicale de înaltă calitate, în cazul unor urgențe medicale și chirurgicale ne putem adresa unui spital privat.

Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Clinic SANADOR este singurul din sistemul medical privat din țară, personalul având experiență în gestionarea promptă și corectă a urgențelor medicale sau chirurgicale de orice fel. Aici, pacienții beneficiază de o evaluare medicală completă, în cel mai scurt timp posibil, prin investigații imagistice performante, disponibile nonstop, și prin analize de laborator care pot fi efectuate inclusiv la patul bolnavului, prin protocol point-of-care. În acest fel, medicii urgentiști stabilesc rapid și corect diagnosticul.

La Spitalul Clinic SANADOR pot fi realizate în regim de urgență investigații imagistice performante – ecografii, radiografii digitale, tomografii computerizate CT 128 slice sau examinări RMN 3 Tesla, în funcție de indicație. Datorită celor 25 de linii de gardă care funcționează permanent la Spitalul Clinic SANADOR, pacienții au acces la consultații de specialitate și la investigații avansate, precum endoscopii digestive sau angiografii. Toate procedurile de cardiologie intervențională sunt realizate în deplină siguranță, în Laboratorul de Cateterism de la Spitalul Clinic SANADOR, singurul din România dotat cu două angiografe de ultimă generație Philips Azurion 7.

Pentru urgențele chirurgicale, precum peritonita, ocluzia intestinală sau hemoragiile, Spitalul Clinic SANADOR dispune de unul dintre cele mai bine dotate blocuri operatorii din țară, inclusiv un bloc operator complet digitalizat, dedicat intervențiilor cardiovasculare. Pacienții primesc asistență medicală de specialitate la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă acreditată ca secție ATI de categoria I – nivelul maxim de competență existent – cu departamente speciale pentru adulți, pentru nou-născuți și pentru proceduri cardiovasculare.

În Compartimentul de Primiri Urgențe de la Spitalul Clinic SANADOR pot fi tratate cu succes diferite tipuri de urgențe medicale sau chirurgicale – cardiovasculare, ortopedice, ginecologice, gastroenterologice, neurologice, neurochirurgicale, urologice, pulmonare sau pediatrice. De asemenea, pacienții oncologici au la dispoziție o linie de gardă dedicată.

Spitalul Clinic SANADOR este singurul spital privat din țară unde este administrat tratament de urgență pentru pacienții cu accident vascular cerebral ischemic acut, prin tromboliză intravenoasă. Tratamentul prin tromboliză poate fi administrat numai în primele 4 ore și jumătate de la apariția manifestărilor clinice.

Pentru asistență prespitalicească de urgență și transport specializat la Compartimentul de Primiri Urgențe, Spitalul Clinic SANADOR dispune de un serviciu de ambulanță cu flotă proprie și dispecerat disponibil nonstop – 021.9699.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Celine Dion, într-o imagine rară alături de gemenii ei, la concertul The Rolling Stones. Nelson și Eddy au 13...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita