Cinci polițiști din Alba, obligați la muncă în folosul comunității după ce și-au decontat banii pentru vacanțe în care nici nu au fost

Data actualizării: Data publicării:
ecuson al politiei romane
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cinci poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, unul dintre ei aflat acum la pensie, au fost obligaţi să presteze câte 30 de zile de muncă în folosul comunităţii, după ce au fost anchetaţi în cadrul unui dosar de fals şi înşelăciune. Motivul: au decontat banii aferenţi voucherelor de vacanţă folosind documente false. Informaţia a fost făcută publică sâmbătă, de Ziarul Unirea, potrivit News.ro.

„Cinci poliţişti din IPJ Alba au scăpat de un dosar penal pentru fals şi înşelăciune, după ce au decontat ilegal contravaloarea unor servicii turistice de care nu au beneficiat în realitate. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba care a efectuat cercetările a considerat că este suficient ca fiecare dintre cei 5 să efectueze 30 de zile de muncă în folosul comunităţii. Judecătoria Alba Iulia a constatat legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 20 februarie 2024”; informează, sâmbătă, Ziarul Unirea.

Conform sursei citate, faptele s-au petrecut în anul 2020. Întrucât angajaţii din Poliţie nu primesc, asemenea altor bugetari, vouchere de vacanţă în format fizic, ci decontează suma aferentă acestora în baza facturilor emise de operatori de turism, în condiţiile legii, cei cinci au prezentat documente false pentru a primi cei 1450 de lei, contravaloarea acestui beneficiu pe care îl au salariaţii instituţiilor publice.

„S-a arătat că, în anul 2020, în baza unor facturi eliberate în fals de către (…), suspecţii au solicitat decontarea serviciilor turistice în sumă de 1.450 de lei de către IPJ Alba, care, în baza documentelor depuse, le-a achitat aceste sume. S-a precizat că, în realitate, din probele administrate (declaraţii de martor, suspecţi, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate) a reieşit că suspecţii nu au fost cazaţi la (…) în perioadele menţionate în înscrisurile depuse. Mai mult, I.P.J. Alba a comunicat că prejudiciul cauzat de suspecţi a fost reparat integral şi că nu se constituie parte civilă în cauză”, se arată în încheierea Judecătoriei Alba Iulia, consultată şi citată de ziarulunirea.ro.

Între timp, unul dintre cei cinci poliţişti s-a pensionat, menţionează jurnaliştii locali.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...