Ciolacu a discutat continuarea programului nuclear în domeniul energiei cu șeful AIEA, aflat în vizită la București

Data publicării:
marcel ciolacu seful aiea
Cu sprijinul oferit de AIEA prin Programul de Cooperare Tehnică, România poate deveni donator de expertiză în domenii care utilizează energia nucleară. Sursa foto: gov.ro

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut luni, la Palatul Victoria, o întrevedere cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Rafael Mariano Grossi. În cadrul discuţiilor a fost reconfirmată strânsa colaborare între România şi AIEA în dezvoltarea programului nuclear civil şi perspectivele concrete de aprofundare a cooperării în medicina oncologică şi în domeniul energiei.

"Guvernul se va implica direct în susţinerea proiectului pentru îmbunătăţirea metodelor de evaluare imagistică a pacienţilor oncologici aflat în derulare la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti. Suntem interesaţi să colaborăm pentru aplicarea şi în România a celor mai eficiente terapii, în beneficiul pacienţilor, şi să dezvoltăm cooperarea cu dumneavoastră pentru desemnarea acestui spital drept centru-ancoră al AIEA", a declarat Ciolacu, citat într-un comunicat al Executivului, citat de AGERPRES.

În ceea ce priveşte continuarea programului nuclear în domeniul energiei, România va dezvolta două unităţi suplimentare la Centrala Nucleară de la Cernavodă şi are în curs lucrări pentru prelungirea duratei de viaţă a unei unităţi existente, precizează sursa citată.

Guvernul aminteşte că România pune bazele primelor reactoare modulare de mici dimensiuni (SMRs), prin colaborarea cu SUA şi alţi parteneri, la cele mai înalte standarde de siguranţă şi securitate nucleară.

Prin activitatea experţilor naţionali şi cu sprijinul oferit de AIEA prin Programul de Cooperare Tehnică, România poate deveni inclusiv donator de expertiză în domenii care utilizează energia nucleară precum radioterapie, reactoare de cercetare, cercetări farmaceutice, servicii de metrologie, conservarea patrimoniului cultural şi planificarea şi implementarea răspunsului în situaţii de urgenţă, a adăugat premierul, conform comunicatului.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita