Băiatul de 15 ani care a tăiat anvelopele a peste 20 de maşini în Constanța a fost reţinut

Data actualizării: Data publicării:
Bărbat cu cătușe la mâini
Foto cu caracter ilustrativ: GettyImages

Adolescentul de 15 ani care a tăiat anvelopele a peste 20 de maşini parcate într-o zonă din municipiul Constanţa a fost reţinut pentru 24 de ore, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean, potrivit News.ro.

Reprezentanţii IPJ Constanţa au transmis că băiatul de 15 ani a fost reţinut miercuri, pentru 24 de ore, pentru distrugere.

În 24 septembrie, în jurul orei 09.40, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia 5 Poliţie au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi provocat distrugeri la anvelopele unui autoturism parcat pe strada Şoseaua din Vii.

„În urma verificărilor efectuate, a rezultat că peste 20 de alte autoturisme, parcate pe strada Şoseaua din Vii şi pe străzile învecinate, prezintă distrugeri la anvelope”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Poliţiştii au stabilit că principalul suspectat în acest caz este un băiat în vârstă de 15 ani.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Blake Lively a atras toate privirile într-o rochie transparentă, realizată doar din perle. Actrița, fabuloasă...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...