Prima postare a Simonei Halep după decizia TAS. Sportiva le-a mulțumit românilor pentru "sprijinul copleșitor"

Data publicării:
simona halep rade
Simona Halep a transmis primul mesaj după decizia TAS și apreciază că reducerea suspendării sale reprezintă un triumf “dulce-amărui” al adevărului, venit târziu, dar “extrem de satisfăcător”. FOTO: Profimedia Images

Simona Halep a transmis primul mesaj după decizia TAS și apreciază că reducerea suspendării sale reprezintă un triumf “dulce-amărui” al adevărului, venit târziu, dar “extrem de satisfăcător”. Ea a menţionat pe Instagram că este nerăbdătoare să revină în circuitul WTA cu “un spirit revigorat”.

“Ziua de astăzi marchează un moment crucial, deoarece tribunalul a dat verdictul, confirmându-mi punctul de vedere şi aducând claritate la acest capitol:

(1) Printr-o decizie unanimă, tribunalul m-a exonerat de orice vină în ceea ce priveşte acuzaţiile de dopaj sangvin.

(2) De asemenea, s-a stabilit în unanimitate că incidentul nefericit al testului pozitiv cu roxadustat a provenit din contaminarea involuntară cu suplimente, ceea ce a dus la o sancţiune redusă de nouă luni.

(3) În plus, tribunalul a dispus ca ITIA să mă despăgubească cu 20.000 CHF”, explică fostul lider WTA.

Halep menţionează că pe durata “aventurii dificile” pe care a trăit-o a rămas echilibrată, avnd convingerea “de nezdruncinat de a fi o sportivă curată”.

“În mijlocul acestei aventuri dificile, m-a ghidat credinţa mea nezdruncinată în integritatea adevărului şi în principiile justiţiei. În ciuda faptului că m-am confruntat cu acuzaţii descurajatoare şi cu o opoziţie redutabilă, spiritul meu a rămas în echilibru, ancorat în convingerea mea de nezdruncinat de a fi o sportivă curată. Acest calvar a fost o dovadă a rezistenţei mele, iar triumful adevărului este dulce-amărui, întârziat, dar extrem de satisfăcător”.

Simona Halep le-a mulţumit tuturor celor care au susţinut-o.

“Îmi exprim recunoştinţa sinceră faţă de echipa mea juridică, a cărei încredere fermă şi dedicare excepţională au fost esenţiale pentru a trece prin aceste vremuri tulburi. În egală măsură, sponsorii mei, fanii mei loiali şi unii competitori demni de laudă au fost pilonii mei de putere, oferindu-mi un sprijin şi o solidaritate de nezdruncinat.

Sprijinul copleşitor din partea atâtor români mi-a întărit, de asemenea, determinarea, permiţându-mi să susţin această cauză până la o finalizare corectă şi onorabilă”, a notat sportiva.

“Privind înainte, sunt nerăbdătoare să întorc această pagină şi să revin în circuit cu o energie reînnoită şi un spirit revigorat.

Cu afecţiune şi recunoştinţă,

Simona”, şi-a încheiat Halep mesajul din social media.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita