Minunea din Sovata. Algele care cresc în Lacul Ursu ar putea să fie „mâncarea viitorului”

Data publicării:
sovata
Algele din Lacul Ursu cresc foarte repede și au o valoare nutriţională foarte bună. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Algele ulva care cresc în Lacul Ursu din Sovata fac obiectul unei ample cercetări internaţionale, pentru a se studia posibilitatea creşterii acestora într-un mediu artificial, fiind pe lista cu "mâncărurile viitorului", a afirmat, luni, biofizicianul Peter Hantz, scrie Agerpres.

"Algele ulva care cresc în Lacul Ursu acum sunt subiectul unor cercetări europene foarte largi şi detaliate, deoarece aceste alge par să fie una dintre mâncărurile viitorului. Cresc foarte, foarte repede, au o valoare nutriţională foarte bună şi este o minune că aceste alge cresc aici, în Lacul Ursu. Algele sunt sub suprafaţa apei, la o adâncime de aproximativ 3,5 m. Aici am descoperit nişte bio-filme foarte speciale, nişte alge, aşa-zisele alge ulva. Suntem într-un grup de cercetare europeană care investighează algele ulva", a declarat presei Peter Hantz.

Studiul care se face asupra algelor presupune monitorizarea plantelor şi a dinamicii apei sărate din Lacul Ursu pe parcursul unui an iar biofizicianul Peter Hantz participă la cercetare, fiind cel care a explorat intens, prin scufundare şi cu sonarul, adâncurile Lacului Ursu din Sovata.

"Pe lângă Lacul Ursu, algele acestea mai cresc într-un lac sărat din Transilvania, Lacul fără fund sau Lacul Tarzan, lângă Turda, şi una din cercetările noastre se referă la această algă care este foarte interesantă din punct de vedere ştiinţific ca morfogeneză. Dezvoltarea acestei alge necesită prezenţa unor bacterii care produc un hormon vegetal şi fără acestea, ea nu poate să se dezvolte într-un mod corect. Urmărim concentraţia hormonului taluzin în tot cursul anului şi urmărim totodată cantitatea de algă care este totdeauna prezentă într-un lac, dar în lunile aprilie, mai şi iunie sunt prezente într-o cantitate mult mai mare. Aceste cercetări pot să fie foarte utile pentru creşterea algelor în mediul artificial, deci experienţele pe care le adunăm de aici, de la Lacul Ursu, vor fi foarte interesante şi au declanşat un interes internaţional foarte mare pentru creşterea acestor alge", a subliniat cercetătorul.

Peter Hantz spune că algele sunt tentante din punct de vedere ştiinţific, fiindcă între lunile septembrie şi decembrie formează nişte "structuri foarte interesante".

Studiile efectuate asupra Lacului Ursu din Sovata de către biofizicianul Peter Hantz, împreună cu cercetători din Ungaria, Germania şi SUA, au vizat în prima fază reducerea fenomenului de heliotermie.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita