Un grup de protestatari israelieni a blocat camioane cu ajutor umanitar destinate Fâșiei Gaza

Data actualizării: Data publicării:
camion ajutor umanitar gaza
Casa Albă a condamnat atacul, descriindu-l ca fiind „un ultraj total” Foto: Profimedia

Protestatarii israelieni au blocat luni camioane cu ajutor umanitar destinate oamenilor din Fâșia Gaza, aruncând pachete cu alimente pe drum și rupând saci de cereale. Camioanele, care au fost atacate la punctul de control Tarqumiya, au venit din Iordania și se îndreptau către Fâșia Gaza, unde oamenii au nevoie disperată de ajutor. 

Casa Albă a condamnat atacul, descriindu-l ca fiind „un ultraj total”. Gruparea din spatele protestului a spus că aceasta dorea să demonstreze împotriva detenției continue a ostaticilor israelieni în Gaza, potrivit BBC

Imagini neverificate distribuite pe rețelele de socializare au arătat protestatarii răsturnând cutii din camioane pe pământ și călcându-le odată ce au căzut. Unele videoclipuri par să arate vehicule incendiate mai târziu în seară, însă BBC nu a putut să le verifice în mod independent.

Potrivit rapoartelor din presa israeliană, grupul activist Tzav 9 a fost responsabil de organizarea protestului. Acestea îl descriu ca pe un grup de dreapta care încearcă să oprească transferurile de ajutor umanitar în Gaza, în timp ce ostaticii israelieni sunt ținuți acolo.

Un protestatar a declarat agenției de presă AFP că se afla luni la punctul de control pentru că a auzit că mai multe camioane cu încărcătură de ajutor umanitar se „îndreptau spre Hamas, care încearcă să omoare alți soldați și alți cetățeni israelieni”.

Hana Giat, în vârstă de 33 de ani, a spus că „nicio mâncare nu ar trebui să intre în Gaza” până când ostaticii israelieni nu vor fi returnați „sănătoși și vii”.

Într-o declarație citată de Jerusalem Post, Tzav 9 a respins unele dintre acțiunile protestatarilor, spunând că „au fost comise astăzi acte care nu sunt în concordanță cu valorile mișcării noastre”. În cadrul declarației se arată, însă, că „blocarea camioanelor este un pas eficient și practic în care demonstrăm că <<nu trece niciun ajutor până la întoarcerea ultimului ostatici>>”.

Patru protestatari, inclusiv un minor, au fost arestați la demonstrație, potrivit unei declarații a avocaților lor. Consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, a declarat că acest  comportament al protestatarilor este „complet și total inacceptabil”, iar Casa Albă își exprimă îngrijorarea față de „cel mai înalt nivel al guvernului israelian”.

Situația umanitară din Gaza - destinația prevăzută a camioanelor de ajutor - este o problemă de mare îngrijorare pentru mulți din comunitatea internațională. Programul Alimentar Mondial al ONU a avertizat că palestinienii din nordul Gazei se confruntă cu o „foamete totală”.

În sud, unde majoritatea palestinienilor și-au căutat refugiu, situația umanitară s-a deteriorat după ce Israelul a lansat o operațiune în estul Rafah, închizând punctul de intrare pentru ajutor prin Egipt. Agențiile de asistență spun că obținerea aprovizionării printr-un alt punct de trecere din sud, Kerem Shalom, este, de asemenea, extrem de dificilă din cauza situației de securitate de acolo.

Israelul a susținut de mult timp că s-a angajat să faciliteze livrările de ajutor umanitar în interiorul Gaza și a acuzat Hamas că fură ajutorul destinat civililor. Incidentul a avut loc în aceeași zi în care un membru al personalului ONU a fost ucis și un altul a fost rănit în timp ce se deplasau către un spital din Gaza.

Incidentul de luni a coincis cu ziua comemorativă a Israelului, când țara a adus omagiu celor care și-au pierdut viața în război și acte de terorism.  Potrivit Ministerului Apărării al Israelului, numele a 826 de persoane din forțele de securitate au fost adăugate pe lista celor căzuți din țară în acest an, alături de 834 de victime ale atacurilor teroriste.

Aproape toate aceste morți au provenit din atacurile Hamas din 7 octombrie și din războiul care a urmat în Gaza. Israelul a lansat o campanie militară în Gaza pentru a distruge Hamas, ca răspuns la atacul grupului asupra sudului Israelului de anul trecut, în timpul căruia aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise și alte 252 au fost luate ostatici, potrivit autorităților israeliene.

Peste 35.090 de oameni au fost uciși în Gaza de atunci, potrivit Ministerului Sănătății de pe teritoriu, condus de Hamas.

În timp ce ofensiva israeliană s-a concentrat asupra Fâșiei Gaza, tensiunile dintre coloniștii israelieni și palestinienii din Cisiordania s-au accentuat de la începutul războiului. Aproximativ 700.000 de israelieni trăiesc în 160 de așezări alături de 2,7 milioane de palestinieni în Cisiordania ocupată și Ierusalimul de Est, potrivit organului de supraveghere a coloniilor Peace Now.

Aproape toată comunitatea internațională consideră așezările ca fiind ilegale, deși Israelul contestă acest lucru.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cum se menține în formă Lavinia Pîrva. Artista are aproape 40 de ani și nu ține nicio dietă: „Nu accept ideea...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...