Viktor Orban, la Consiliul European: „Nu există niciun motiv pentru a negocia acum aderarea Ucrainei” la UE

Data publicării:
ungaria orban
Premierul maghiar, Viktor Orban. FOTO: Profimedia Images

Premierul ungar Viktor Orban a spus, la sosirea la Consiliul European de la Bruxelles, că nu au fost îndeplinite condițiile prealabile pentru negocieri privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, relatează The Guardian.

„Extinderea nu este o chestiune teoretică. Extinderea este un proces bazat pe merite, detaliat din punct de vedere juridic, care are condiții prealabile. Nu există niciun motiv pentru a negocia acum aderarea Ucrainei. Nici măcar să nu se negocieze”, a spus Orban.

„Am stabilit șapte condiții și, chiar și din evaluarea Comisiei Europeane, trei din cele șapte nu au fost îndeplinite. Condițiile nu au fost stabilite de Ungaria, ci de Comisia Europeană. Șapte puncte, care sunt publice. Condițiile sunt condiții”, a adăugat el.

„Fondurile pentru Ucraina pe termen scurt sunt deja în buget. Dacă dorim să acordăm fonduri pe termen mai lung și mai mulți bani, trebuie să ne discutăm în afara bugetului. Suntem gata pentru asta”, a spus el.

Viktor Orban este considerat un apropiat al lui Putin. Săptămâna trecută, el a cerut retragerea de pe agenda summitului Uniunii Europene celor două decizii referitoare la sprijinul bugetar pentru Kiev şi la deschiderea negocierilor de aderare la UE.

„UE este aproape să facă o eroare teribilă şi trebuie să împiedicăm acest lucru chiar dacă ceilalţi 26 de membri au o altă opinie”, a insistat Orban, care a pledat pentru „un parteneriat strategic” între UE şi Ucraina mai degrabă decât pentru o aderare.

Poziția sa rămâne neschimbată chia dacă Comisia Europeană a decis să deblocheze aproximativ 10 miliarde de euro ce fuseseră suspendate din cauza încălcărilor statului de drept în Ungaria.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Bianca Censori, vizită la părinți, fără Kanye West. Temerile familiei legate de influența lui: "O folosește...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...