După mai multe scandaluri și controverse, organizatorii Eurovision anunță că vor reevalua competiţia

Data actualizării: Data publicării:
sigla eurovision
Organizatorii concursului Eurovision au anunţat că vor reevalua competiţia după ce unele delegaţii participante „nu au respectat spiritul regulilor”.

Organizatorii concursului Eurovision au anunţat că vor reevalua competiţia după ce unele delegaţii participante „nu au respectat spiritul regulilor”, transmite marţi DPA.

Evenimentul desfăşurat la Malmö Arena, în Suedia, şi care a fost câştigat de interpretul elveţian Nemo cu piesa „The Code”, a fost afectat de mai multe controverse.

„Regretăm că unele delegaţii prezente la concursul Eurovision din Malmo nu au respectat spiritul regulilor şi competiţia atât la faţa locului cât şi în timpul alocat evoluţiei pe scenă. Am stat de vorbă cu un număr de delegaţii în timpul evenimentului cu privire la diferite chestiuni care ne-au fost aduse la cunoştinţă. Forul de conducere al EBU, alături de şefii delegaţiilor, vor reevalua evenimentele produse la această ediţie a Eurovision la Malmo pentru a merge înainte într-un mod pozitiv şi pentru a ne asigura că valorile reprezentate de acest eveniment sunt respectate de toată lumea”, se arată într-un comunicat al Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union - EBU).

Citiți și:
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024

Anul acesta concursul Eurovision a fost marcat de descalificări, proteste propalestiniene şi plângeri din partea reprezentantului Irlandei, Bambie Thug. Starul "ouija pop" a obţinut locul 6 în finală, reuşind să readucă în finală Irlanda pentru prima oară după 2018.

Citiți și:
Bănescu, despre câștigătorul Eurovision: „Victoria lui Nimeni. Codul unei uși desenate pe zid, destinația oricărei sminteli ideologice”

Bambie, care a vorbit deschis despre opiniile sale propalestiniene, a acuzat televiziunea israeliană Kan că nu ar fi respectat regulile şi a declarat că aşteaptă să afle ce măsuri vor fi luate de EBU în această situaţie, notează DPA, citată de Agerpres.

Competiţia a fost afectată şi de controversa cu privire la participarea reprezentantei Israelului, Eden Golan, iar un număr mare de oameni au protestat în faţa Malmö Arena în timp ce solista se afla pe scenă. Câţiva protestatari au fost reţinuţi de poliţie, printre care şi tânăra suedeză Greta Thunberg.

O altă controversă s-a produs după decizia de a-l descalifica pe reprezentantul Olandei, Joost Klein, după un incident în care ar fi ameninţat verbal o angajată care se ocupa de producţia evenimentului. Această decizie a fost puternic criticată de televiziunea olandeză AVROTROS, care a susţinut că pedeapsa este „prea dură şi disproporţionată”.

Citiți și:
Steagul UE a fost interzis la Eurovision 2024. Comisia Europeană cere explicații și critică dur decizia EBU

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cum se menține în formă Lavinia Pîrva. Artista are aproape 40 de ani și nu ține nicio dietă: „Nu accept ideea...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...