SUA nu vor nici o „escaladare”, nici un „război” cu Iranul (Casa Albă)

Data actualizării: Data publicării:
kirby sustine o conferinta de presa
John Kirby. Foto: Profimedia

Statele Unite nu vor nici o „escaladare”, nici un „război în toată regula cu Iranul”, a insistat duminică un purtător de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, la o zi după ce Republica Islamică a lansat un atac fără precedent asupra Israelului, relatează AFP.

„Preşedintele (Joe Biden) a fost clar: nu vrem escaladare. Nu vrem un război în toată regula cu Iranul. Cred că orele şi zilele următoare ne vor spune multe”, a declarat Kirby pentru NBC.

Iranul a lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică un atac masiv cu drone şi rachete, un prim atac direct asupra teritoriului israelian care a stârnit temeri cu privire la o explozie regională. Acesta a fost „dejucat”, conform armatei israeliene, în timp ce Iranul a salutat ceea ce a spus că a fost un răspuns justificat la atacul care i-a distrus consulatul de la Damasc.

„Le-am spus foarte clar tuturor părţilor, inclusiv Iranului, ce vom face (...) şi cât de în serios vom lua orice potenţială ameninţare la adresa personalului nostru” din Orientul Mijlociu, a spus Kirby, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Joe Biden a declarat sâmbătă seara că forţele americane au ajutat la doborârea „aproape tuturor” dronelor şi rachetelor lansate de Iran asupra Israelului, adăugând că şi-a reafirmat sprijinul "neclintit" pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Dezacordurile au fost din ce în ce mai vizibile în ultimele săptămâni între Joe Biden şi Benjamin Netanyahu, pe care preşedintele american îl învinovăţeşte pentru desfăşurarea războiului de peste şase luni în Gaza, care este lovită de o tragedie umanitară şi ameninţată de o foamete pe scară largă.

„Vom continua să lucrăm cu el, îl vom sfătui”, a spus Kirby, reiterând că Statele Unite vor „continua să-i ajute (pe israelieni) să se apere”.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita