Scholz dă de înțeles că va începe verificări la granița Poloniei, după scandalul vizelor pe bani date de oficialii PiS

Data actualizării: Data publicării:
Olaf Scholz gesticulează în tip ce vorbește cu un microfon având în spate un banner SPD
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei. Foto: Profimedia Images

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a cerut din nou Poloniei să clarifice situația legată de schema de corupție prin care oficialii PiS, partid de guvernare, vindeau ilegal vize pe sume mari de bani, alimentând îngrijorări că acesta este unul dintre motivele care adaugă la problemele grave cu migrația ale țării sale. Cancelarul german a sugerat că ar putea să impună verificări la granița germano-poloneză, scrie Politico.

Cu doar o lună înainte de alegerile generale cruciale pentru șansele sale de a rămâne la putere, PiS se confruntă cu acuzații grave – oficialii săi consulari ar fi dat unor mii de migranți din Asia și Africa vize de muncă temporare poloneze, cu acces la Uniunea Europeană, în schimbul unor șpăgi de zeci de mii de euro.

„Nu vreau ca oameni din Polonia să treacă pur și simplu fără probleme, și apoi să trebuiască să avem discuții despre politica noastră de azil”, a spus Scholz în timpul unui miting al partidului său, SPD.

El a spus că e nevoie de discuții cu Polonia – „măsuri ulterioare vor fi luate la graniță, spre exemplu la acesta”.

Comisia Europeană a cerut, la rândul său, ca situația să fie clarificată de polonezi.Într-o scrisoare pe care comisara europeană pentru afaceri interne a trimis-o ministrul de externe polonez, Zbigniew Rau, blocul a avertizat Polonia că s-ar putea afla în situația de a încălca legea europeană.

Guvernul Poloniei are până pe 3 octombrie să răspundă la aceste acuzații și să dea explicații despre felul în care intenționează să rezolve problema.

Un purtător de cuvânt al guvernului polonez a transmis că urmează să se efectueze o „inspecție extraordinară și un audit la ministerul de externe și agențiile în cauză, dar și la toate consulatele” dar și că ministerul a decis să „anuleze toate contractele cu companii externe” care se ocupă de vize.

Premierul Mateusz Morawiecki l-a acuzat pe lideul opoziției, Donald Tusk, că exagerează numerele și că guvernul său a identificat probleme doar cu „câteva sute de vize”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Câți bani a câștigat Theo Rose la începutul carierei. Artista a dezvăluit și ce și-a cumpărat din prima...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...