Rusia repatriază 29 de copii ucraineni, după un acord cu Kievul mediat în Qatar

Data publicării:
Children draw the Ukrainian flag house on the pavement. Selective focus. child
În luna martie alţi patru copii ucraineni au fost repatriaţi din Rusia, tot cu medierea Qatarului. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Rusia a anunţat miercuri un acord cu Ucraina pentru schimbul a 48 de copii strămutaţi de război, la finalul unei prime întâlniri între responsabili ruşi şi ucraineni pe acest subiect care a avut loc în Qatar, ţară ce mediază între Kiev şi Moscova în acest dosar delicat.

"În consecinţă, 29 de copii vor reveni în Ucraina şi 19 în Rusia", a declarat presei comisara rusă pentru copii, Maria Lvova-Belova, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Aceasta din urmă, la fel ca preşedintele rus Vladimir Putin, este vizată de un mandat internaţional de arestare emis în martie anul trecut de Curtea Penală Internaţională (CPI).

Ucraina şi această instanţă internaţională acuză că mii de copii din teritoriile ucrainene ocupate de armata rusă au fost duşi în Rusia, fără a fi strămutaţi de război, acuzaţie respinsă de Moscova, care afirmă că protejează copiii în faţa luptelor şi că acceptă să-i transfere rudelor lor din Ucraina la solicitarea acestora.

Autorităţile ruse mai afirmă că au instituit un program special pentru aceşti copii, unii fiind trimişi în tabere unde accentul este pus pe educaţia patriotică.

În luna martie alţi patru copii ucraineni au fost repatriaţi din Rusia, tot cu medierea Qatarului, după o operaţiune similară desfăşurată luna anterioară şi care a implicat 11 copii.

Ucraina estimează la cel puţin 20.000 numărul minorilor din zonele ucrainene ocupate deportaţi în Rusia, dar numărul lor total ar putea fi mult mai mare, întrucât această cifră cuprinde numai copiii identificaţi oficial.

Mai puţin de 400 dintre aceşti copii au fost până în prezent repatriaţi în Ucraina, conform Kievului.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Câți bani a câștigat Theo Rose la începutul carierei. Artista a dezvăluit și ce și-a cumpărat din prima...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...