Bașcana Găgăuziei s-a supărat pe Ciolacu și amenință Chișinăul cu independența

Data publicării:
Evghenia Guţul
Evghenia Guţul (foto) a criticat declaraţia premierului român de Ziua Unirii Basarabiei cu România. Sursa foto: Facebook

Başcana prorusă a regiunii autonome Găgăuzia din Republica Moldova, Evghenia Guţul, a avertizat vineri Chişinăul că regiunea îşi va declara independenţa dacă Republica Moldova va alege să se unească cu România.

"'Dacă actualele autorităţi moldoveneşti optează pentru unificare (cu România), regiunea autonomă Găgăuzia nu va rămâne tăcută (...) Orice iniţiativă de unificare va presupune demararea imediată a procedurii de separare a Găgăuziei şi revenirea la republica independentă Găgăuzia'', a scris Guţul pe Telegram, conform EFE, preluată de Agerpres.

Reacția bașcanei vine după mesajul prim-ministrului român Marcel Ciolacu transmis cu prilejul Zilei Unirii Basarabiei cu România. Premierul a numit Ziua Unirii Basarabiei cu România drept "o sărbătoare de suflet a românilor de pe ambele maluri ale Prutului (...) în care marcăm actul istoric de la 27 martie 1918, prin care se împlinea voinţa românilor basarabeni de a reveni la patria mamă după un veac de ocupaţie ţaristă''.

Guţul a criticat declaraţia premierului român, spunând că acesta "uită că în ţara noastră trăiesc şi moldoveni, ruşi, găgăuzi, bulgari şi alte zeci de naţionalităţi".

"Pentru marea majoritate a locuitorilor ţării noastre există o singură patrie, Moldova. Este casa noastră comună, în care reuşim să stabilim relaţii interetnice armonioase şi concordie civilă'', a adăugat ea.

Başcana Găgăuziei a subliniat că această regiune autonomă respectă România şi cultura română şi doreşte să dezvolte relaţii economice şi culturale strânse cu această ţară, dar în schimb se aşteaptă la "respectul corespunzător pentru statul moldovenesc şi pentru statutul juridic special al Găgăuziei".

"Nu degeaba Găgăuzia este numită ancora independenţei Moldovei. Suntem adevăraţi patrioţi ai Moldovei şi vom continua să-i apărăm suveranitatea", a conchis ea.

Prorusa Guţul, fostă membră a partidului prorus Şor, interzis în Republica Moldova, a obţinut 52,34% din voturi în turul doi al alegerilor pentru funcţia de başcan, adică şeful executiv al regiunii Găgăuzia, desfăşurate anul trecut.

Găgăuzii, de origine turcică şi de credinţă ortodoxă, vorbesc în mare parte rusă şi se opun unei posibile integrări cu România vecină, opţiune pe care o consideră suficientă pentru a-şi declara independenţa, notează EFE.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita