Inconștiență la volan: Un bărbat a fost filmat în timp ce conduce cu fetița lui în brațe

Data actualizării: Data publicării:
fetita la volan crop

Un bărbat din județul Cluj a fost filmat în timp ce conduce mașina și își ține în brațe fetița minoră, care se ridică în picioare și se joacă, la un moment dat, cu volanul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În imaginile postate pe Facebook se vede cum bărbatul o ajută pe fetiță să țină volanul, iar, la un moment dat, când aceasta se dezechilibrează, își ia ambele mâini de pe volan să o ajute.

„Ce ai făcut? Uită-te în față la drum. Prinde volanul și condu. Stai în picioare și ține-te de volan”, îi spune bărbatul.

Polițiștii clujeni au declarat pentru Mediafax că s-au autosesizat și au efectuat verificări în acest caz, reușind să-l identifice pe conducătorul autoturismului.

„Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Călărași, județul Cluj. Acesta fost invitat la sediul Poliției municipiului Turda pentru clarificarea situației de fapt, urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, au spus polițiștii de la IPJ Cluj.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Bianca Censori, vizită la părinți, fără Kanye West. Temerile familiei legate de influența lui: "O folosește...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...