La 26 de ani de la uciderea lui Tupac Shakur, polițiștii au făcut noi percheziții. Singura declarație a anchetatorilor

Data publicării:
comemorare a lui tupak shakur
La 26 de ani de la uciderea lui Tupac Shakur, polițiștii au făcut noi percheziții. Singura declarație a anchetatorilor. FOTO: Profimedia Images

Poliţia din Nevada a confirmat că a pus în executare un mandat de percheziţie în legătură cu dosarul încă nesoluţionat al uciderii rapperului Tupac Shakur, relatează BBC.

Anchetatorii au făcut percheziţii, în această săptămână, într-o casă din Henderson, o suburbie a oraşului Las Vegas, unde Shakur a fost împuşcat mortal în septembrie 1996.

Poliţia metropolitană din Las Vegas nu a oferit mai multe detalii privind percheziţia, invocând faptul că ancheta privind uciderea acestuia este în desfăşurare.

Shakur avea 25 de ani când a fost ucis.

Nu au fost făcute arestări şi nu sunt suspecţi care să se afle în custodia poliţiştilor.

Locuinţa care a fost percheziţionată se află la mai puţin de 32 de kilometri de Las Vegas Strip, unde Shakur a fost împuşcat dintr-o maşină în mişcare.

”Departamentul Poliţiei Metropolitane din Las Vegas poate confirma că a fost executat un mandat de percheziţie în Henderson, Nevada, în 17 iulie 2023, ca parte a investigaţiei în cazul de omor al lui Tupac Shakur”, se arată într-o declaraţie a Poliţiei din Las Vegas. ”Nu avem alte comentarii la acest moment”, adaugă sursa citată.

Locotenentul Jason Johansson de la Poliţia din Las Vegas a declarat pentru publicaţia Las Vegas Review Journal că anchetatorii lucrează din nou la dosarul nesoluţionat. ”Este un caz care a rămas nesoluţionat şi să sperăm că într-o zi vom putea schimba asta”, a declarat el.

Shakur, al cărui nume de scena era scris 2Pac, a lansat albumul de debut în 1991 şi s-a bucurat de succes în topuri cu hituri precum California Love, All Eyez on Me, Changes şi I Ain't Mad at Cha. El a murit în 13 septembrie 1996, la o săptămână după ce a fost împuşcat de patru ori în maşina sa, în timp ce aştepta la semafor. Shakur, care a vândut peste 75 de milioane de înregistrări în întreaga lume, a fost inclus în Rock & Roll Hall of Fame în 2017.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Blake Lively a atras toate privirile într-o rochie transparentă, realizată doar din perle. Actrița, fabuloasă...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...