Moştenitoarea tronului Olandei a fugit în Spania, din cauza unor ameninţări

Data publicării:
Princess Amalia of The Netherlands smiles in red coat
Prinţesa moştenitoare olandeză Amalia a trăit în Spania pentru a scăpa de ameninţări la adresa securităţii sale. Foto: Profimedia

Prinţesa moştenitoare a Olandei, Amalia, a trăit în Spania pentru a scăpa de ameninţări la adresa securităţii sale, dezvăluie presa olandeză. Potrivit NOS, care citează surse regale, tânăra în vârstă de 20 de ani a trăit şi studiat la Madrid timp de peste un an.

În octombrie 2022, Amalia a fost nevoită să-şi abandoneze planul de a locui într-o reşedinţă de studenţi, din cauza temerilor în domeniul securităţii, la doar câteva săptămâni după ce a început să studieze politica, psihologia, dreptul şi economia la Universitatea Amsterdam.

Moştenitoarea tronului a fost fotografiată radiind atunci când şi-a început studiile. Ea anunţa că vrea să locuiască într-o locuinţă pentru studenţi, potrivit AFP, preluată de News.ro.

Însă cuplul regal anunţa, aproximativ o lună mai târziu, că fiica lor a fost nevoită să se întoarcă să locuiască la palat, la Haga, cu măsuri de securitate în mod considerabil consolidate.

„Ea nu poate locui la Amsterdam şi nu poate ieşi (...). Acest lucru are consecinţe enorme asupa vieţii sale”, declara atunci emoţionată regina Maxima.

Autorităţile nu au divulgat detalii, însă anunţul avea loc la câteva săptămâni în urma unor dezvăluiri potrivit cărora Amalia şi premierul Mark Rutte ar fi fost menţionaţi în comunicări ale unor grupări de crimă organizată, provocând temeri cu privire la eventuale răpiri.

Potrivit NOS, ameninţarea la adresa Amaliei nu a dispărut complet, însă prinţesa poate locui şi studia din nou în Olanda, mulţumită unor „măsuri” nedivulgate.

Amalia ar locui în prezent la Amsterdam.

Miercuri, Amalia joacă pentru prima oară un rol oficial, în cursul unei vizite de stat de două zile a familiei regale spaniole.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...