Argentina a cerut să devină „partener global” al NATO

Data actualizării: Data publicării:
luis petri da noroc cu mircea geoana
Luis Petri și Mircea Geoană. Foto: NATO.int

Argentina a cerut să devină „partener global” al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relatează joi agenţiile EFE şi Reuters.

Potrivit unui mesaj postat pe platforma X de către ministrul argentinian, acesta afirmă că i-a înmânat secretarului general adjunct al NATO „scrisoarea de intenţie care exprimă solicitarea Argentinei de a deveni partener global al acestei organizaţii”.

„Vom continua să lucrăm pentru recuperarea legăturilor care să permită modernizarea şi consolidarea forţelor noastre armate la standardele NATO”, a adăugat ministrul Luis Petri.

Argentina a anunţat marţi achiziţia a 24 de avioane de vânătoare americane F-16 la mâna a doua din Danemarca, tranzacţie aprobată de SUA, informează sursele citate de Agerpres.

Potrivit NATO, partenerii săi globali cooperează cu membrii Alianţei, de exemplu în transmiterea reciprocă de informaţii sau în participarea la acţiuni militare. Ţările în prezent parteneri globali ai NATO sunt Australia, Columbia, Irak, Japonia, Coreea de Sud, Mongolia, Noua Zeelandă şi Pakistan.

Apropierea Argentinei de NATO se înscrie în direcţia de politică externă impusă de noul preşedinte, ultra-liberalul Javier Milei. Acesta din urmă, care se autodescrie drept un „anarho-capitalist” şi „libertarian”, a abandonat planurile fostului guvern de centru-stânga de aderare a Argentinei la blocul puterilor emergente reunite în grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), afirmând că nu doreşte alianţe cu ţări „comuniste”, şi a promis că-şi va axa politica externă pe apropierea faţă de SUA şi Israel.

Rusia şi-a manifestat joi imediat regretul faţă de intenţia Argentinei de a deveni partener global al NATO. „Regretăm”, a declarat agenţiei TASS vice-ministrul rus de externe Serghei Riabkov. „Aceasta, în mod evident, nu va oferi mai multă securitate nimănui, ci va crea noi forme de subordonare a statelor suverane”, a estimat oficialul rus, făcând referire la SUA, „liderul hegemonic al NATO”. Totuşi, a adăugat Riabkov, Moscova nu intenţionează să-şi revizuiască relaţiile cu Buenos Aires în aceste noi circumstanţe.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...