Ministerul Finanţelor pregătește o platformă prin care românii din străinătate să poată cumpăra titluri de stat

Data actualizării: Data publicării:
Ministerul Finanțelor lansează de luni o nouă ofertă de titluri de stat pentru populație
FOTO: Facebook MInisterul Finantelor

Ministerul Finanţelor vrea să lanseze o platformă de tipul Ghişeul.ro prin intermediul căreia românii din străinătate să poată cumpăra titluri de stat, a declarat joi Bogdan Zinca, şef serviciu Contractare la Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie Publică din Ministerul Finanţelor Publice.

„Începând cu acest an vom avea 5 emisiuni de titluri de stat Fidelis. De obicei aveau un caracter trimestrial. Încercăm să le cuplăm în jurul scadenţelor tocmai pentru a permite populaţiei să reinvestească sumele ajunse la maturitate. Este un program de succes pe care sperăm că îl vom continua. Dacă la debutul lor nu intuiam, sau nu asumam o sumă total necesar de finanţare, deja sumele atrase îl fac un program esenţial pentru statul român şi pentru acoperirea necesarului de finanţare”, a spus Bogdan Zinca, la evenimentul „Mirsanu IPO Challenge 2024”, organizat de Mirsanu.ro.

El a afirmat că instituţia a lăsat „neadresat” un segment important, diaspora românească.

„Sunt foarte mulţi români care locuiesc în străinătate, au venituri acolo. Vedem oarecum pe timpul lunilor de vară că primim foarte multe petiţii sau vedem nişte subscrieri mari în condiţiile în care celelalte pieţe tradiţionale, intrerbancarul, euroobligaţiunile, sunt pieţe care nu performează în acea perioadă. Avem un proiect, încercăm să dezvoltăm o platformă informatică după modelul ghişeul.ro. Aşa cum poţi să-ţi plăteşti taxele de oriunde din lume să poţi achiziţiona titluri de stat. E un program în derulare şi sperăm să-l avem operaţional în a doua jumătate a anului”, a spus Bogdan Zinca, potrivit Agerpres. 

El a vorbit şi despre emiterea de obligaţiuni verzi menţionând că primul obiectiv a fost de diversificarea bazei de investitori.

Cristian Nacu, senior country officer Romania International Finance Corporation (IFC), a declarat că există un apetit pentru finanţări climatice, iar aceasta a fost principala ţintă de investiţii în ultimii ani. Portofoliul IFC în România a ajuns la 2,2 miliarde de dolari, fiind în creştere de peste 4 ori în ultimii 6 ani. România se află pe primul loc în Europa din punct de vedere al portofoliului IFC. Două treimi din portofoliul din România este investit în instituţii financiare bancare şi nebancare. El a menţionat că aproximativ 80% din portofoliul IFC în România este „verde”.

De asemenea, Horia Braun Erdei, director general al SAI Erste Asset Management, a afirmat că la sfârşitul anului 2022 compania avea 69% din active în fonduri de obligaţiuni, iar în luna martie din acest an avea 61%. El a declarat că strategia companiei este să se uite din ce în ce mai mult către zona de obligaţiuni ale unor emitenţi care să aibă un rating de sustenabilitate bun, compania având metodologie internă de rating ESG.

La rândul său, Laurenţiu Stan, evaluator autorizat, a spus că antreprenorii merg cu preponderenţă către bănci pentru a se finanţa, dar se observă în ultima perioadă un interes tot mai mare pentru piaţa de capital, în unele cazuri chiar pentru listare. El consideră că aceştia tatonează ideea de a accesa piaţa de capital dar sunt nepregătiţi iar pe lângă educaţie financiară antreprenorii au nevoie şi de susţinere în accesarea pieţei de capital.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...