Vântul puternic strică planurile turiștilor. Gondola care urcă la Cota 2000 din Bucegi, oprită temporar

Data actualizării: Data publicării:
cota 2000 sinaia
Sursa foto: captură video infoalpin.ro

Instalațiile de transport pe cablu din Sinaia urcă, joi, doar până la Cota 1400. Din cauza rafalelor de vânt, gondola care urcă la Cota 2000 din Bucegi nu a fost pornită deloc, scrie News.ro.

Minivacanța de Sfântul Andrei și de 1 Decembrie a făcut ca mii de români să petreacă weekendul prelungit în stațiunile din Valea Prahovei.

Viscolul le dă, însă, bătăi de cap turiștilor. Din cauza vântului care suflă cu putere, joi, turiştii pot urca cu instalaţiile de transport pe cablu din staţiunea Sinaia doar până la Cota 1400 din Masivul Bucegi. Atât gondola, cât şi telecabina care urcă la 1400 de metri altitudine funcţionează până la ora 17:00.

Administraţia domeniului schiabil din Sinaia a transmis că gondola Carp, care urcă pe tronsonul Cota 1400-Cota 2000, nu a fost pornită deloc, din cauza vântului puternic.

Deşi la munte a nins în ultima perioadă, doar la Azuga se poate schia, scrie sursa citată. Administratorii domeniului schiabil al staţiunii au anunţat, miercuri, că a fost amenajată pârtia de începători Sorica.

Turiştii aflaţi pe Valea Prahovei zilele acestea pot participa la evenimentele organizate de autorităţile locale.

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...